Ce este Sufismul?

Cu siguranta sunt foarte multe de scris despre Sufism iar eu nu cunosc in detaliu aspectele acestei laturi mistice a Islamului.Am scris aici doar cateva generalitati despre Sufism. De curand m-am lovit de o situatie in care cei cu care vorbeam nu stiau ce este Sufi si mai grav de atat unuii noi convertiti la Islam , sustin ca sunt Sufi dar nu au idee ce este Sufi. Acest articol este doar un mic semnal de alarma tras pentru cei ce vor sa invete despre Islam ,pentru cei ce vor sa se converteasca sau cei noi convertiti. Musulmanii trebuie sa urmeze Sunnah Profetului Mohamed nu diferite culte , diviziuni si ordine rupte din invatatura initiala a Profetului.Cu siguranta fiecare e liber sa aleaga ceea ce isi doreste , eu nu vreau sa impun nici o religie sau cult , vreau doar sa se inteleaga clar ca musulmanii sufi sunt diferiti de musulmanii sunnah.Prin urmare ce este Sufismul ?


Sufi efectuand un ritual dhikr

Sufismul sau tashawwuf este, conform aderantilor sai , o dimensiune interioara mistica a Islamului.Cei care practica sufismul sunt cunoscuti sub numele de sufi / sufisti precum si dervish . Cu siguranta daca nu ati auzit de sufi ati auzit de dervishii rotitori , acei dansatori cu fuste largi si colorate care se invart in ritmuri ametitoare si incanta spectatorii prin reprezentatii de dans.

Invatatii clasici sufi au definit sufismul ca ” stiinta a carei obiectiv este repararea inimii si indepartarea ei de  tot cu exceptia lui Dumnezeu”. Acestia se caracterizeaza prin atasamentul lor pentru dhikr , practica repetarii numelui lui Dumnezeu , cat si prin ascetism.Sufistii si-au castigat aderenti din randul musulmanilor inca de pe timpul Califatului Ummayyad intre anii 661-750. Miscarea sufista a strabatut mai multe continente si culturi de-a lungul unui mileniu, exprimata initial prin limba araba, apoi persana si turca. Sufistii sunt grupati in Ordine, numite turuq, care pot adopta de la ordin la ordin doctrina Sunna sau Shia. Ordinele isi traseaza preceptele originare de la Profetul Mohamed prin varul acestuia Ali, cu exceptia Ordinului Naqshbandi care isi trage originile de la primul calif , Abu Bakr. Insa scolile exclusiv de sufism se evidentiaza a fi excluiv si distinctiv Sufi.
Conform lui Idries Shah , filozofia sufista este universala in natura , radacinile ei datand de la inceputul Islamului si a altor religii moderne din ziua de azi .Unii invatati musulmanii considera ca Sufismul se situeaza in afara sferei Islamului iar altii confirma ca Sufismul este doar un nume pentru dimensiunea ezoterica dinlauntrul Islamului.
Radacina lexicala a cuvantului Sufi este considerata a fi Suf , ceea ce inseamna lana , si se refera la vesmantul simplu pe care primii musulmani asceti il purtau .O alta analiza plaseaza cuvantul Sufi avand radacini in cuvantul Safa , ceea ce inseamna puritate. Cele doua radacini sunt legate una de alta de catre al-Rudhabari care a declarat ca ” Sufi este cel ce poarta lana si este pur”. Vesmantul din lana era ca o marca a celor care se initiau in ordinul Sufist. Sufismul este clar cunocut si recunocut ca fiind ” Misticism Islamic” , in care musulmanii cauta dragostea Divina si cunoasterea prin experiente directe si  personale  cu Dumnezeu. Misticismul sufist este experienta uniunii mistice  si directa comunicare cu realitatea finala , este credinta ca cunoasterea directa a lui Dumnezeu, adevarul spiritual si realitatea finala pot fi atinse prin experienta subiectiva, ca intuitie sau intelegere.Mai exista si alte teorii conform carora originea cuvantului Sufi vine de la Ashab as-suffa , ceea ce inseamna ” tovarasii din veranda”, care erau un grup de musulmani saraci din timpul Profetului  Mohamed care isi petreceau timpul in prispa mocheei Al Nabawi, devotati rugaciunilor si dornici sa invete fiecare nou vers din Quran imediat ce era relevat.
In timp ce musulmanii au credinta ca dupa moarte si dupa Judecata de Apoi vor fi aproape de Dumnezeu in Paradis, sufistii cred ca este posibill sa se situeze mai aproape de Dumnezeu  si sa imbratiseze prezenta Divina in viata de pe pamant. Scopul suprem al unui sufit este sa il multumeasca pe Dumnezeu  restabilind pe ei insusi in starea primordiala de fitra, descrisa in Quran.


Moscheea Sufi Sayed Hussain Khwarzmy

Primii sufisti traiau in chilii in moschei  si aveau propriul cod de disciplina. Sunt dezbateri conform carora sufismul a fost influentat de catre misticismul budist si cel hindus cat si cel al calugarilor si hermitilor crestini.Pentru a deveni sufi, cel dornic de a imbratisa aceasta cale , trebuia sa isi gaseaca un invatator iar invatatorul trebuia sa aiba autorizatie de predare ( ijazah)data  de  alt Maestru al acestei cai , care urmeaza succesiv fara intrerupere ( silsilah) aceste reguli de la originile Sufismului. Este o transmitere a luminii divine din inima profesorului catre cea a initiatului, este o cunoastere spirituala cu ajutorul inimii, nu cu ajutorul vorbelor, a cartilor. Profesorii si marii invatati ai Sufismului sunt de acord ca Sufimul nu se invata din carti iar pentru a tinge cel mai inalt nivel de succes in Sufism este sa iti urmezi discipolul in viata si sa il slujesti zi de zi pentru multi ani. De exemplu Baha ud Din Naqshband Bukhari considerat fondatorul Ordinului Naqshbandi, si-a slujit invatatorul Sayyid Muhammad Baba As – Samasi pentru 20 de ani pana acesta a murit. Din invatatura spirituala primita  facea parte ingrijirea celor slabi si nevoiasi din comunitate pentru multi ani, dupa cum considera invatatorul. Cand acesta conidera ca misiunea a fost implinita si elevul a ajuns la nivelul spiritual dorit acesta era indreptat catre animale, tratarea bolilor, ingrijirea ranilor si gasirea hranei acestor animale. Dupa implinirea acestei misiunii elevul era instructat pentru multi ani in ingrijirea cainilor. Aceste misiuni trebuiau indeplinite cu umilinta si rabdare.  De exemplu aderentilor Ordinului Mevlevi li se ordonau sa deserveasca in bucataria unui ospiciu timp de 1001 zile inainta ca acestia sa fie acceptati si instruiti spiritual. Apoi li se cereau alte 1001 zile sa le petreaca in solitutide ca o conditie ce completa celelalte 1001 zile din ospiciu.

La sfarsitul mileniului mai multe manuale au inceput a fi scrise insumand doctrinele Sufimului si descriind cateva din practicile tipice sufiste. Cele mai cunoscute sunt ” Kashf al Mahjub ” a Ordinului Hujwiri si ” Risala” a Ordinului Qushayri. In Sudul Asiei, ordinele Sufiste includ Chishti,  Naqshbandi, Qadiriyyah, Sarwari Qadiri,  Shadhliyya si Suhrawardiyya. Sufismul este popular in statele africane precum Senegal , unde si aici este vazut ca o expresie mistica a Islamului.
Unele ordine sufiste se supun unor ritualuri dhikr sau sema. Dhikr este preamarirea lui Dumnezeu comandata in Quran prin acte de devotiune specifice, precum repetarea numelor divine ale lui Dumnezeu , rugi  si aforisme intalnite in hadith-uri sau Quran. Sema include diverse forme de adorare precum recitarea , cantecul ( cel mai cunocut fiind inspirat din muzica Qawwali de pe pamanturile indiene ) , muzica instrumentala , dansul ( aminteam la inceput de dansatorii rotitori , de exemplu cei din ordinul Mevlevi ) aprinderea de tamaie, meditatia,  transa ajunsa pana la exta, vizitarea mormintelor sfintilor, a marilor invatati si a celor drepti. In Fez ,  Maroc este cea mai populara destinatie a sufistilor  , la Zaouia Moulay Idriss II.

Articolul ramane deschis completarilor , modificarilor si comentariilor !

40 comentarii

  1. shakuka said,

    30 Septembrie 2010 la 2:04 pm

    Interesant articol. sufismul mi se pare greu de definit… una este cum il defineste un adept fata de altul care vede din `afara`,fie ca este musulman sau nu. Pt un adept, tasawwuf este o ramura a stiintelor, cum este si fiqh sau tajweed, iar tasawwuf in opinia sa este sinonim cu ihsan-perfectiune in religie.
    Din cunostintele mele, mi se pare ca exista mai multe feluri de sufism/tasawuf – sunt unii mai conservatori care resping `inovatiile` (sau sufism ortodox) dar si altii mai putin conservatori,exista chiar ceva ce se numeste sufism universal. sunt unele ordine care primesc adepti fara ca acestia sa fie musulmani ceea ce e total aberant. oricine poate sa se cheme sufi dar numai cei care nu se abat de la sunna sun

  2. shakuka said,

    30 Septembrie 2010 la 2:09 pm

    oricine poate sa se cheme sufi dar numai cei care nu se abat de la sunna raman si musulmani😀
    si inca o chestie ce am obs: sufitii pun mult accent pe vizita la mormintele sfintilor (oameni care au trait impecabil), pe mijlocirea (shafa’at,intercession) pe care ar putea-o obtine prin ei, etc. Nu mi se pare rau sa vizitezi un mormant dar cand te duci la el special ca sa ceri ceva deja devine shirk…

    • Khadijah said,

      30 Septembrie 2010 la 3:53 pm

      Shakuka ma bucura interventia ta . Orice informatie e bine venita tocmai pentru ca zilele astea s-au iscat cateva polemici pe tema sufismului si vreau sa fie cat mai clar pentru toata lumea. Am citit si eu despre Sufismul Ortodox si am ramas foarte surprinsa pentru ca cele doua cuvinte nu mi se par a se lega/asocia sub nici o forma . Unul e Islamul din trunchiul caruia se desprinde Sufismul si alta e Crestinatatea si Ortodoxia. Ai dreptate Sufismul ramane totusi greu de definit si nici nu suntem noi in masura doar ca se cerea o precizare asupra acestui curent islamic pentru a nu se face confuzie ca este Sunnah .In ceea ce priveste vizitarea mormintelor , este adevarat ca sufitii fac adevarate pelerinaje la asemenea locuri si adora acele personaje sfinte , ba mai mult unele site-uri si ilustratii sufite au imagini cu oameni cu aceea aura de sfant deasupra capului ca in Crestinism, ori asta in Islam intradevar se numeste shirk , abatere de la religie.

  3. maliziosa said,

    30 Septembrie 2010 la 8:08 pm

    Ca nemusulman sufismul mi se pare foarte interesant ca religie si mod de a privi viata, eternitatea, notiunea de suflet …destul de apropiat de practicile yoga. Sunt adevaruri universale cunoscute de multe religii vechi, care i-au initiat pe cei interesati si le-au dat cunostinte validate astazi de noile ceretari stiintifice (de ex corpul energetic al omului, ideea de „rupere a legaturilor” cu corpul matrial, etc).

  4. maliziosa said,

    30 Septembrie 2010 la 8:22 pm

    ref Ortodoxie…termenul nu e legat de Crestinism ci de conservatorism religios. De ex atunci cand se vorbeste despre ortodocsii evrei, se face referire la cei care urmeaza foarte strict Iudaismul (atat scripturile cat si traditiile), fara nici un fel de abatere. Pe ortodocsii evrei ii vezi si astazi purtand caciuli mari de blana neagra (chiar si la 40 grade), poarta zulufii caracteristici si tin cu dintii de uzante. Ca fapt divers, In Israel inca se vand in magazine cearsafuri cu gaura..:)) pt ca „tehnologia” procreerii sa aiba loc fara contact direct..

  5. shakuka said,

    1 Octombrie 2010 la 7:06 pm

    Da,am vrut sa spun sufism ortodox,adica unul cat mai conservator si aproape de aspectul mai exoteric al religiei🙂 sufismul nu se `desprinde` din Islam pt ca reprezinta esenta lui,coloana vertebrala, -the core- ; ci din shari’a (calea generala) se desprind diverse turuq (caile individuale) care conduc la haqiqa (Adevar) . Adica prin intermediul islamului ca religie si mod de viata general, ne cream propriul drum pentru a ajunge la cunoasterea Adevarului…
    Sufismul se mai cheama metafizica islamului, secretul sau cel mai pretios. Profetul Mohammed recunoaste faptul ca in islam exista o intelegere pe mai multe nivele..spunand despre Coran ca are o aparenta exterioara si o profunditate secreta, un sens exoteric si unul esoteric, si fiecare sens exoteric invaluie cate unul esoteric, si tot asa pana la 7 niveluri de intelegere. Fata de alte doctrine mistice, sufismul este cel mai adanc inradacinat in religia din care face parte, iar Coranul este izvorul tuturor izvoarelor din care pornesc comunitatile de tasawwuf;
    http://www.webislam.com/?idt=164

    • Khadijah said,

      2 Octombrie 2010 la 1:04 am

      Sufismul reprezinta esenta Islamului ? Categoric nu , cred ca ai vrut sa te referi la altceva sau nu am inteles eu ce ai vrut sa zici ! Mai explici o data , te rog ? Sau poate ai vrut sa zici ca Islamul este esenta Sufismului si atunci sunt de acord cu tine !

  6. simone said,

    2 Octombrie 2010 la 8:13 pm

    foarte interesant articolul…am vazut ceva despre sufism pe Discovery cu ceva timp in urma ( din pacate cam la sfarsit..deci nu am inteles multe).Singurul lucru care imi mai amintesc este ca au un dans special prin intermediul caruia intra in legatura cu Dumnezeu sau asa ceva…

  7. ortodox said,

    2 Decembrie 2010 la 4:53 pm

    Nu exista o alta „definitie” a sufismului decât aceea că sufismul este o organizaţie iniţiatică, iar doctrina sa este o doctrină esoterică. Asta înseamnă că sufismul „încarnează” tocmai influxul spiritual al Islamului (baraka), prezenţa reală a lui Dumnezeu. De aceea, de esenţa sa este transmisia neîntreruptă a acestor influenţe spirituale de-a lungul unui lanţ spiritual (silsilah). Omul care este admis într-o organizaţie sufită veritabilă primeşte influenţa spirituală, care îl va ajuta, în măsura efortului său, să dobândească chiar în această viaţă o stare spirituală ca aceea a Profetului. Căci această „cale a sfinţeniei”, acest lanţ spiritual porneşte de la Profet, care este maestrul sufi prin excelenţă.
    Deci sufismul este cel mai aproape de Dumnezeu şi de Profet, este însuşi spiritul viu al Islamului, binecuvântarea reală a lui Dumnezeu, puterea Lui reală. Dar nu sunt admişi aici decât credincioşii care prin natura lor sunt predispuşi să fie aproape de Dumnezeu (calificaţi). Atunci binecuvântarea, influxul spiritual pe care îl primesc transformă această predispoziţie din potenţialitate în virtualitate. Urmează ca acela binecuvântat să facă prin efortul propriu, cu ajutorul maestrului, cu ajutorul unor metode, ca ceea ce este virtual să devină efectiv, actual. Aceasta este realizarea spirituală.
    Islamul ca religie (exoteric) există prin iradierea acestui centru spiritual care este sufismul (chiar dacă autorităţile religioase şi simplii credincioşi nu pot conştieniza acest lucru).
    Deci sufismul înseamnă iniţiere şi nimic altceva; este iniţierea islamică, deci spiritul Islamului.

    • Khadijah said,

      4 Decembrie 2010 la 6:34 am

      Ramane un subiect vast si deschis comentariilor. As putea stii de unde aveti informatia? As vrea sa citesc mai multe cu privire la afirmatia ca Profetul ” este maestrul sufi prin excelenta „. Multumesc !

  8. ortodox said,

    4 Decembrie 2010 la 4:32 pm

    Ca doctrină, sufismul este aspectul „interior” al Islamului (batin) sau „miezul” său (al-lubb), spre deosebire aspectul „exterior” (zahir). Ce se află în „interior”, în „miez”? Posibilitatea cunoaşterii imediate a lui Dumnezeu, contemplarea directă a realităţilor spirituale, a adevărurilor divine. Ce se află în „exterior”? Posibilitatea de a-l cunoaşte pe Dumnezeu indirect, prin respectarea legilor prin care El reglementează lumea noastră; de a participa la adevărurile divine indirect, prin acţiuni conforme cu prescripţiile sacre.
    Cel care ajunge în „interior”, la contemplaţia directă, are starea spirituală de baqa, de „subzistenţă” pură, care este asemănarea perfectă cu Dumnezeu. Este calea „contemplativilor”, a celor puţini care au sădită în suflet dorinţa de a-l cunoaşte pe Dumnezeu.
    Cel aflat în „exterior”, care acţionează conform prescripţiilor lui Dumnezeu, va putea obţine o stare de fericire după moarte. Este calea comună a credincioşilor, oamenii acţiunii.
    Deci sufismul este cel mai aproape de izvorul dumnezeiesc al Islamului.
    El conţine o doctrină, o iniţiere şi o metodă.
    Doctrina şi metoda izvorăsc din Coran şi din învăţăturile Profetului. Doctrina este un comentariu esoteric al Coranului pe baza învăţăturii Profetului transmise oral (hadith-uri), conservată şi perpetuată de sufism. Pentru sufism sunt fundamentale cuvintele pe care Profetul le-a rostit în calitatea sa nu de legislator ci de sfânt contemplativ, cuvinte spuse către cei din preajma sa care au devenit maeştrii sufiţi. Dar mai ales cuvintele prin care Dumnezeu a comunicat direct prin gura Profetului (ahadith qudsiyah). Ele enunţă adevăruri destinate numai contemplativilor.
    Iniţierea (transmiterea unei influenţe spirituale – barakah) porneşte de la Profet, întrucât filiaţia spirituală a maeştrilor sufiţi urcă într-un „lanţ” (silsilah) neîntrerupt până la Profet. De aceea, orice maestru spiritual sufit (al-murshid) îl reprezintă pe Profet.
    Există maeştrii sufiţi care au prezentat în occident în epoca noastră anumite aspecte ale sufismului (de doctrină, iniţiere, metodă). De pildă Frithjof Schuon, Titus Burckhardt. Primul a primit iniţierea sufită (barakah) de la Shaykh Ahmad al-‘Alâwî (1869-1934), din Mostaghanem, Algeria, fondator al tariqah Alawiyya, derivată din tariqa tarîqah Shâdhîliyya Darqawiyyah. Titus Burckhardt a primit tot o iniţiere sufită pe linie alawită.
    Un alt maestru sufit a fost Rene Guenon, francez stabilit la Cairo în 1930. El a primit iniţierea în tariqah Shâdhîliyya, primind numele Abdel Wahed Yahya. El nu a scris ceva legat anume de sufism dar a făcut referire în scrierile sale la iniţierea islamică (sufism) şi maeştrii sufiţi (în special Ibn Arabi), la esoterismul islamic (exegeza sufită a Coranului).
    Şi doi români au primit iniţierea sufită pe linie alawită: Vasile Lovinescu şi Mihail Vâlsan. Primul nu a scris ceva dedicat sufismului, dar Vâlsan (stabilit în Franţa) a comentat texte sufite. Vasile Lovinescu, devenit maestru spiritual (shaikh şi mokkadem) pentru toată zona balcanilor a întemeiat o tariqua în România care a luat sfârşit pe la 1950.
    Dar poate că cel mai important dintre toţi a fost Rene Guenon (Abdel Wahed Yahya), care a trăit în Cairo din 1930 până la moarte, în 1951. El era rataşat la tariqah condusă de Sheikh Abder Rahman Elish El-Kebir, un important reprezentant al islamului în Egypt. Rene Guenon s-a căsătorit în 1934 cu fiica unui alt maestru sufit, Sheikh Mohammad Ibrahim, cu care a avut 4 copii. Rene Guenon a fost cunoscut în comunitatea islamică din Cairo.

    • Khadijah said,

      5 Decembrie 2010 la 7:34 am

      M-ati lasat fara suflare pana am terminat de citit. Am cautat cu inversunare romani celebri care sa fi imbratisat Islamul . Nu am gasit decat 2 nume din istoria Romaniei si anume Ilie II Rares , print al Moldovei si Mihnea Turcitul , Voievod Valah.Informatiile despre Vasile Lovinescu si Mihai Valsan sunt mai mult decat binevenite . Cat despre faptul ca in Romania a existat chiar si o tariqah pana in 1950 …. este ceva absolut nou. Stiti si ce s-a intamplat dupa 1950? De ce si-a incetat existenta? Ce s-a intamplat cu musulmanii din comunitate ?

      • shakuka said,

        22 Septembrie 2012 la 10:57 pm

        Foarte interesante discutiile…… as dori si eu sa aflu mai multe…va rog, continuati..:) Si tu Khadija,te rog pune mai multe articole pe blog, imi este dor de postarile tale.

  9. ortodox said,

    6 Decembrie 2010 la 5:54 pm

    Umanitatea normală este aceea pentru care sunt necesare aderarea la o religie şi respectarea ei riguroasă. Anormalitatea o constituie oamenii fără religie, cum sunt occidentalii moderni, care se situează sub orice formă religioasă. Mai există însă unii oameni, o minoritate, care, prin natura lor, se pot situa dincolo de orice formă religioasă, în sensul de depăşire.
    Formele religioase sunt ca nişte drumuri, diferite unul de celălalt, dar care duc toate la aceeaşi destinaţie. Sunt ca punctele de pe circumferinţa unui cerc care sunt tot atâtea raze emanate de la acelaşi centru al cercului. Cine porneşte pe un drum, pe o rază, şi ajunge la destinaţie, în centru, domină, la final, toate căile, pentru că a găsit centrul din care emană toate razele. Astfel, cel care, pornind de la forma sa religioasă, ajunge în centrul acesteia, s-a ridicat deasupra tuturor formelor religioase, este dincolo de orice formă. Depăşind toate formele, el poate să îşi aleagă orice formă, iar dacă va urma forma de la care a pornit spre centru o va face numai ca „exemplu” pentru comunitatea religioasă în care trăieşte, pentru că el nu mai este în realitate legat de aceasta.
    Aşa trebuie înţelese cuvintele celui mai mare maestru sufi, Ibn Arabi: „Inima mea poate fi orice: o pajişte pentru gazele, o mănăstire pentru călugări creştini, un templu pentru idoli, Ka’ba pelerinului, tablele Torei şi cartea Coranului”. Punând mănăstirea creştină, templul şi tora alături de Coran el nu aduce o ofensă Islamului; nici nu ar putea fi acuzat de asta cel mai mare sfânt al Islamului, autorul „Tratatului Unităţii”. Spunând aceasta, el se situează în „centru”, unde este Adevărul unic, supra-formal. Pentru el forma islamică, şi orice altă formă, nu mai are caracterul de cale sau de mijloc pentru a ajunge în centru, odată ce se află în centru; toate formele religioase nu mai sunt pentru el decât expresii ale unicului Adevăr.
    Aşa trebuie înţeles şi de ce sufiţii au folosit în expunerea doctrinei şi expresii care nu aparţin formei islamice; această sinteză poate fi făcută legitim numai de către cei care privesc toate formele din unitatea principiului lor, care se mişcă în interiorul tuturor formelor în mod egal, în centrul lor comun, care e „cel mai interior” (ezoteric). Aceştia care se situează în centrul comun au „darul limbilor”. Aşa se poate dezlega şi misterul legăturilor care au existat în evul mediu între sufiţi şi unele ordine creştine (cavalereşti); pentru că este vorba despre persoane care au plecat de la forme religioase diferite dar care au ajuns în centrul supra-formal comun.
    Scuze că am folosit această lungă introducere pentru a vorbi despre Vasile Lovinescu. Ce vreau să spun este că dl. Lovinescu nu se afla în căutarea unei alte forme religioase decât cea creştină. El era creştin-ortodox şi a căutat la început iniţierea creştină, adică centrul formei sale religioase; nu a găsit această iniţiere în România (ştia că ar mai putea exista călugări isihaşti în munţi dar nu avea cum să îi găsească); atunci s-a îndreptat către Muntele Athos în căutarea iniţierii isihaste (inima, centrul spiritual al ortodoxiei). Dar nu a găsit-o, şi pentru că statul grec condiţiona şederea la Muntele Athos de cetăţenia greacă. Trebuie spus că forma creştină este actualmente incompletă în sensul că partea sa esoterică şi iniţiatică este într-un anumit fel pierdută sau foarte greu accesibilă. Islamul însă păstrează vie nu numai partea exoterică (propriu-zis religioasă), ci şi partea iniţiatică (care este propriu-zis sufismul). De aceea Vasile Lovinescu s-a îndreptat spre o iniţiere islamică (sufism), fiind şi singura iniţiere accesibilă la aceea vreme în Europa. Deci el nu a căutat religia islamică, ca formă exoterică, ci iniţierea islamică, care se află în centrul formei islamice. Asta pentru că el, ca natură individuală, ca predispoziţie, nu se afla „pe drumul” către centru, adică nu avea nevoie de o formă religioasă exterioară, oricare ar fi fost ea; el era în proximitatea centrului şi avea nevoie de o iniţiere. În cazul lui nu a avut loc o convertire la Islam ci o rataşare la o tariqah sufită care i-a permis accesul în centru direct, fără să mai fie nevoie să mai treacă prin forma islamică.
    Desigur, doctrina, riturile, metoda decurg din Coran şi din învăţătura Profetului; dar el le-a putut asimila, practica fără să aibă nevoie de mijloacele exterioare pe care le oferă credinciosului obişnuit partea exoterică a Islamului; de aceea a şi putut să urmeze această cale până la fârşitul vieţii într-un mediu ne-islamic. În vreme ce ceilalţi membrii ai acelei tariqah nu au reuşit, poate tocmai din cauza dependenţei lor de un mediu exterior corespunzător, de mediul islamic, de mijloacele sale exoterice.
    Există o „pildă” în Evanghelii care vorbeşte despre posibilitatea unora de a se dispensa de formele exterioare. Ucenicii lui Hristos sunt blamaţi de autorităţile religioase iudaice că mănâncă grâu sâmbăta şi că astfel încalcă legea lui Moise. Hristos le răspunde că ucenicii nu au de ce să postească sâmbăta (să urmeze legea exterioară, exoterică, „litera”) de vreme ce „Mirele” (adică Adevărul, „duhul”) este cu ei. Deci legea este pentru cei care au nevoie de ea, care se află pe drumul către Adevăr; cei care au ajuns la ţintă se pot dispensa de „literă”, de vreme ce ei posedă „duhul” pe care litera o ascunde. De aici „extravaganţele” atribuite sufiţilor.
    Un mare maestru sufit, Al Hallaj, a spus public „Eu sunt adevărul” şi a fost condamnat la moarte de autorităţile religioase. Dar chiar şi aşa el este recunoscut ca sfânt în Islam. Vina sa reală este că a exprimat public adevărul ezoteric şi astfel a tulburat evlavia credincioşilor obişnuiţi care sunt pe cale şi nu au ajuns încă la capătul ei. Formula însă îi defineşte perfect pe cei care au ajuns la capătul drumului.
    Acest caracter ne-public, secret însoţeşte obligatoriu o tariqah sufită veritabilă (în privinţa numelor primite de persoanele rataşate, a ritualului, a învăţăturii). Ca atare, despre rataşamentul lui Vasile Lovinescu s-a scris public de-abia prin 1994, de către unii membrii au grupului de studii tradiţionale fondat de el.

  10. mihai cazacu said,

    29 Noiembrie 2011 la 2:46 pm

    mashallah eu sunt ismail si am cunoscut un ordin naqshabandi condus de sheikul nazim haqani naqshabandi stii ceva de asta? vroiaam saaa te intreb tu il cunosti Si cred ca e un pi cam ciudad sa spui ca se rugau si intrau in transa ajungand pana la extaz doar atat te rog

    • Khadijah said,

      30 Noiembrie 2011 la 4:36 am

      Buna ziua Mihai / Ismail . Te rog daca tu cunosti mai multe informatii sau vrei sa faci cunoscute aspecte care contravin descrierii esti liber sa iti expui parerea. Voi aproba comentariile tale si le voi face publice pentru cine este interesat. Multumesc !

  11. lucian said,

    26 Decembrie 2011 la 2:58 pm

    „ortodox” provine din greaca, ortho=drept si doxa= calea, stiinta. Prin Sufism ortodox, eu inteleg sufismul care nu se abate de la norma islamica, deci adeptul e un musulman autentic.

  12. ortodox said,

    17 Ianuarie 2012 la 11:46 pm

    Scuze că intervin (am primit un mesaj pe mail legat de ultimul comentariu şi mi-am amintit de acest articol despre sufism). Aş mai adăuga faptul că înclin să îi dau dreptate lui MIhai Cazacu, în sensul că expresia „a intra în transă” este nepotrivită.
    Cuvântul „transă” face parte din vocabularul unor organizaţii care se pretind spirituale dar meg direct împotriva spiritualităţii; este vorba despre spiritism, ocultism şi teosofism, cu diversele lor ramuri. A mai fost folosit de aşa-numita „ştiinţă psihică” sau „metapsihică”. Psihistul Meyer a folosit expresia „subliminal consciousness” care ulterior a fost înlocuită de psihologi cu forma scurtă „subconştient”. Iar cuvântul transă a pătruns şi în limbajul noii psihologii (psihanaliza). Există o legătură între transă şi subconştient, în sensul că este vorba aici despre stări psihice de un ordin inferior. Când un „subiect” se află „în transă”, starea lui psihică este alterată în aşa fel încât el devine un fel de receptacol pur pasiv al oricăror influenţe psihice, iar cele care profită de ocazie sunt cele inferioare. Aşa şi îşi doresc de obicei aceia care îi induc unei persoane o stare de transă: ei vor să se folosească de „subiect” ca de un instrument pus pasiv prin intermediul căruia comunică cu „entităţi”. Este cazul medium-urilor spiritiste. Dar această „comunicare” se face în detrimentul integrităţii stării psihice a „subiectului”, ceea ce este destul de periculos, motiv pentru care astfel de practici sunt interzise în formele spirituale veritabile (nu se folosesc fiinţe umane pe post de „condensatori” pentru forţe psihice).
    Deci starea de transă se referă la stări psihice inferioare, raportate la sub-conştient, în care fiinţa nu are niciun rol activ, ci e un instrument pasiv.
    Dimpotrivă, în sufism „metoda” se raportează întodeauna la supra-conştient şi presupune o dominare activă a psihicului. Sufi este pasiv (supus – islam) numai faţă de Dumnezeu şi perfect activ, dominator, faţă de propriul suflet (nafs) şi faţă de influenţele de ordin psihic. Invocaţia repetată (dhikr) este un efort interior de depăşire a fluctuaţiilor psihice (mentale) încât fiinţa să se preocupe numai de adorarea lui Dumnezeu din tot sufletul. Sufi asimilează interior adevărul că nimic nu există în afară de Dumnezeu; el pătimeşte adevărul că nici sufletul său nu există, pentru că Dumnezeu este singurul care este cu adevărat. El se abandonează în faţa lui Dumnezeu („lepădarea de sine” din creştinism) dar e mai activ ca niciodată faţă de natura sa psihică. Pentru că această adorare a lui Dumnezeu este concomitentă cu un efort interior de auto-dominare, de dominare a naturii psihice. Deci este ceva perfect opus „transei” pt. că exclude orice pasivitate faţă de natura psihică; este o intensă activitate interioară. Când psihicul este dominat şi depăşit se deschide în interiorul sufitului „ochiul inimii” (ayn el-qalb), o facultate de cunoaştere supra-individuală, care e orientată numai spre Dumnezeu. Ea ţine de supra-conştient, adică e diametral opusă „transei”, care se raportază la sub-conştient.
    Din acest motiv termenul „transă” nu este potrivit, fiind chiar opusul adevărului. Şi este normal să stârnească o anumită supărare, căci aplicare lui la sufism tinde să îl confunde pe acesta cu aberaţiile anti-spirituale din occident, precum spiritismul, ocultismul, psihanaliza.
    E interesant ce aflăm pe net legat de sheikul nazim haqani naqshabandi. Am privit mai multe secvenţe video. E interesant că un român cunoaşte acest ordin.

    • Khadijah said,

      18 Ianuarie 2012 la 8:44 am

      Nu trebuie sa iti ceri scuze , imi pare bine ca intervi. Multumim de explicatii atat tie cat si celorlalti care au avut interes sa scrie la acest subiect. Ma bucura ca sunt persoane interesate sa citeasca si sa se documenteze ba mai mult sa aduca adevarul sau cunoasterea si celorlalti. Nu voi modifica textul initial pentru a se vedea de unde a pornit discutia referitoare la expresia ” a intra in transa”. Inca o data multumesc tuturor pentru interventii !

  13. laic said,

    18 Februarie 2012 la 1:54 pm

    Afirmația prin care se susține că, creștinismul nu mai are centre de inițiere mi se pare interesantă. Mă întreb dacă aceasta s-a facut pe baza unor simple afirmații ori pe baza unor analize ?
    Clericul ambelor culte au vre-o influență ? „Sfârșitul celor 7 biserici” presupune ceva ?

    • ortodox said,

      22 Februarie 2012 la 10:55 am

      Părerea mea este că pentru creştinismul răsăritean (ortodoxia) isihasmul reprezintă calea iniţiatică; isihasmul este în creştinismul-ortodox ceea ce este sufismul în islam. O diferenţă foarte mare este aceea că isihasmul era practicat strict în mediul monastic; iniţierea isihastă era transmisă numai între călugări; trebuia să fii călugăr, ca o condiţie, ca să primeşti de la un călugăr isihast binecuvântarea, harul rugăciunii neîncetate.
      Isihasmul a renăscut în România prin venirea în ţară în perioada interbelică a călugărului rus Ioan Kulaghin (Ioan cel Străin), care s-a stabilit la mănăstirea Antim din Bucureşti. Şi care era călugăr isihast (iniţiat) şi putea transmite iniţierea. La mănăstire în acea perioadă se desfăşura mişcarea „Rugul Aprins” – intelectuali şi călugări purtau discuţii despre spiritualitatea ortodoxă, despre isihasm.
      Atunci Ioan Kulaghin a transmis iniţierea isihastă mai multor oameni, unii călugări (părintele Sofian Boghiu), dar alţii laici (Sandu Tudor, Vasile Voiculescu). Dintre cei laici unii sau călugărit ulterior, dar alţii nu.
      Nu se ştie dacă aceştia au transmis şi altora iniţierea isihastă. Se spune că unul dintre ei, părintele Benedict Ghiuş (de la mănăstrirea Techirighiol) nu a transmis nimănui binecuvântarea isihastă, deşi avea ucenici care sperau asta.
      Nu se poate şti dacă iniţierea isihastă s-a mai transmis sau nu de atunci. Dar felul cum a procedat Benedict Ghiuş poate să ne facă să ne gândim că e posibil să nu se fi transmis.
      Se spune că isihasmul este viu la Muntele Athos. Nu se ştie care este situaţia în Rusia (comunismul a distrus centrele tradiţionale ale isihasmului, precum mănăstirile din regiunea Optina, de unde s-a refugiat şi Ioan Străinul).
      Dar ca şi în sufism, nu este posibil ca un om să practice isihasmul dacă nu a primit o „binecuvântare”, un „har” de la un isihast veritabil; bunele intenţii, cunoaşterea, efortul personal nu au nicio eficacitate în lipsa acestei transmisii iniţiale de influenţă spirituală. Dacă această transmitere se întrerupe, nu mai poate exista isihasm. La fel şi în sufism, este esenţial „lanţul spiritual” (silsilah), adică transmiterea neîntreruptă de influenţă spirituală. O întrerupere produce moartea formei iniţiatice.

  14. abbu said,

    20 Februarie 2012 la 12:21 am

    Buna seara.
    M-ar fi bucurat sa pot contribui cu date si informatii.
    Din pacate nu le am.
    Am decis insa sa las cateva randuri pentru a va marturisi impresia deosebita ce mi-a lasat-o blogul,dar mai ales nivelul si continutul discutiilor.
    Am considerat ca este de dorit sa se stie de catre cei ce fac eforturi, ca acestea se vad.

    O seara minunata,sanatate si numai bucurii.

    • Khadijah said,

      22 Februarie 2012 la 9:35 am

      Buna ziua ! Ma bucur ca ati gasit blogul pe gustul dumneavoastra! O zi excelenta !

  15. un simplu ortodox said,

    15 Iunie 2012 la 1:34 pm

    Isihasmul nu este practicat doar in mediul monastic, cum spunea cineva mai sus. Isihasmul e o traditie a rugaciunii bazate pe disciplina interioara ce duce la contemplarea Prezentei dumnezeiesti. Dimensiunea isihasta, cu experienta vederii luminii taborice si a rugaciunii inimii este integrata in traditia spirituala universala a Ortodoxiei. Locul isihasmului se gaseste in interiorul traditiei Bisericii, nu ca o alta traditie, ci ca traditie cuprinsa in Traditie, dupa cum „inima este corpul cel mai interior al corpului”.

    Din cele scrise aici, inteleg ca Sufismul este acelasi lucru pentru Islam, dimensiunea sa interioara. El nu se adauga Islamului caci atunci ar avea un caracter periferic in raport cu mijloacele spirituale ale acestuia, nici nu trebuie scos in afara traditiei islamice, caci atunci se sterilizeaza si se usuca.

    Esenta caii isihaste : „Inima este persoana cea mai tainica. Aici se gasesc cunoasterea de sine, constiinta, ideea de Dumnezeu si dependenta totala a omului de El; si toate comorile vesnice ale vietii spirituale. Rugaciunea adevarata inseamna a sta cu mintea in inima inaintea lui Dumnezeu si a continua sa stai inaintea Lui fara incetare, zi si noapte, pana la sfarsitul vietii.” ( Sf.Teofan Zavoratul).

  16. ortodox said,

    17 Iunie 2012 la 11:50 am

    Mi se pare perfect relevant pentru isihasm citatul din Sf. Teofan Zăvorâtul. Sunt acolo 2 aspecte.
    „Inima” simbolizează centrul spiritual al individualităţii (prin analogie cu rolul ei fiziologic în raport cu organismul), în care îşi face sălaş Prezenţa dumnezeiască (slava, energiile dumnezeieşti, lumina taborică), fiind punctul de contact cu aceasta.
    Şi, totodată, simbolizează şi „organul” cunoaşterii pur spirituale, al contemplaţiei directe, al „vederii” dumnezeieşti (cunoaşterea inimii, rugăciunea neîncetată cu mintea în inimă).
    Exact la aceste aspecte se referă şi sufismul, în legătură cu inima (al-qalb, as-sirr).
    Aspectul de „centru spiritual” este relevat de acest cuvânt al Profetului (hadith qudsî), potrivit căruia Dumnezeu a spus: „Cerurile şi pământul nu Mă pot cuprinde, dar inima servitorului Meu poate”.
    Iar organul contemplaţiei este numit „ochiul inimii” (Ayn el-Qalb). „Mi-am văzut Domnul cu ochiul inimii”, spune sufitul Mansur al-Hallaj.
    Ceea ce e în perfectă concordanţă cu textul evanghelic: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Dar şi cu cuvintele Sf. Pavel: „Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi”.
    Desigur, sunt nenumărate exemple şi concordanţe.

    Aş vrea însă să fac unele distincţii referitor la ceea ce s-a spus mai sus.
    Se spune corect că isihasmul, cu experienţa vederii luminii taborice, a rugăciunii neîncetate, este integrat în tradiţia spirituală a Ortodoxiei, este în interiorul tradiţiei Bisericii.
    Acest lucru este adevărat, dar nu este suficient. Pentru că isihasmul este chiar miezul, centrul pur spiritual al tradiţiei ortodoxe, al spiritualităţii ortodoxe, din care radiază toate celelalte elemente ale tradiţiei.
    Isihasmul este calea contemplativă, calea sfinţilor, calea celor care „văd dumnezeirea”, care văd slava lui Dumnezeu, energia sau lumina Sa necreată. Şi aceasta porneşte de la Sfinţii Apostoli: „Pentru că noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui, nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri.” (2 Petru 1, 16).
    Vederea slavei este contemplarea directă a lui Dumnezeu, cunoaşterea pur spirituală, cunoaşterea cea mai înaltă, pe care o au numai cei desăvârşiţi, sfinţii, căreia totul i se subordonează obligatoriu. Este izvorul autorităţii spirituale şi al puterii. Pe ea se întemeiază autoritatea apostolilor şi a sinoadelor ecumenice. La ea se referă primul sinod al bisericii, al apostolilor, a cărui primă hotărâre se întemeiază pe cuvintele: „Părutu-s-a Duhului Sfant si noua” (Fapte 15, 28). Sfintele dogme au fost stabilite de sinoadele ecumenice la care au participat contemplativii de la Muntele Athos. Semnificativ este Sinodul din Constantinopol din 1341 când Sf. Grigorie Palama a fost mandatat de contemplativii/isihaştii de la Muntele Athos (care au şi semnat „Tomul Aghiorit”) să apere doctrina energiilor necreate şi a vederii slavei dumnezeieşti. Atunci s-a formulat şi dogma cu privire la acestea.

    La fel, sunt de acord că isihasmul e o tradiţie a rugăciunii bazate pe disciplina interioară ce duce la contemplarea Prezentei dumnezeieşti. Dar nu este suficient dacă spunem asta. Pentru că s-ar putea înţelege că orice credincios care îşi doreşte ar putea să practice această rugăciune şi această disciplină interioară, pe baza multitudinii de scrieri despre această practică, prin efortul propriu. Dar nu ar fi adevărat. Iar cine ar face asta, fie călugăr, fie mirean, nu ar ajunge la niciun rezultat real, la rezultatele la care ajung adevăraţii isihaşti.
    Cine citeşte şi înţelege scrierile isihaste şi despre isihasm şi practică „rugăciunea numelui” nu este prin asta isihast, oricât s-ar strădui. O persoană (călugăr sau mirean) nu poate să fie isihast şi să urmeze calea isihastă dacă nu primeşte de la un isihast autentic „binecuvântarea” isihastă. Este vorba aici despre transmisiunea unui har spiritual (influenţă spirituală), prin intermediul unui rit, de la un isihast către un candidat/aspirant. Iar isihastul operează transmisia atunci când constată că acel aspirant este „calificat” pentru această cale.
    Sunt deci două condiţii: existenţa „calificării” prealabile, a unei predispoziţii/aptitudini naturale; acordarea „binecuvântării” isihaste. Lor le urmează eforul personal al celui care a primit „binecuvântarea”.
    Cel mai bun exemplu, şi oarecum actual, este cazul grupului „rugul aprins”, de la Mănăstirea Antim, din Bucureşti, aşa cum este prezentat de părintele Sofian Boghiu.
    Părintele spune că Ioan Străinul (Ioan Kulaghin), poposit la mănăstire din Rusia, în urma prigoanei bolşevice, era un isihast practicant, singurul de acolo. Şi mai spune că unora din grup le-a transmis „harul rugăciunii inimii” printr-o „binecuvântare”. Cei care au primit această „binecuvântare” au început să practice isihasmul.
    Nu există isihasm fără această „binecuvântare”, transmisie de har.

    Exact aceste condiţii există şi în sufism. „Calificarea” şi transmiterea unui influx spiritual (barakah). Maestrul sufit care deţine influenţa spirituală şi o poate transmite se numeşte sheikh el-barakah.

    Ca o concluzie, aş spune că este insuficient dacă privim isihasmul (ca şi sufismul) doar ca pe o doctrină, metodă/disciplină interioară, practică etc. Trebuie completat că ambele sunt organizaţii care depozitează o anumită influenţă spirituală, căreia îi asigură păstrarea şi transmisiunea regulată, prin anumite mijloace (rituri). Iar harul spiritual al cărui depozitar sunt este comunicat indivizilor care aderă la organizaţie. Este vorba despre cei care au „calificarea” de a primi acest har.
    Toate practicile legate de metodă, disciplină etc., care ţin de efortul personal interior, sunt ulterioare transmisiei de care am amintit. Şi sunt inutile în lipsa acestei transmisii, adică nu vor produce rezultatele aşteptate.

    Scuze pentru comentariul prea lung.

  17. un simplu ortodox said,

    25 Iunie 2012 la 8:52 am

    Vasile Voiculescu sheik? Cand spuneti ca a initiat Vasile Voiculescu o tariqa, in ce perioada?

    El a avut o experienta isihasta, la manastirea Antim descoperind un grup de intelectuali , oameni de cultura, care cautau o comunicare autentica, vie cu Dumnezeu, cautau sa descopere o libertate reiniata in adevarurile de credinta ale Crestinismului Rasaritean prin sintaxe liturgice si discutii, ca o opozitie la constrangerile ideologice ale epocii. In 1943 ieromonahul rus Ivan Kulighin l-a introdus in taina rugaciunii lui Iisus si pana in 1946 parintele Ivan s-a aflat în mijlocul grupului de la Antim, initiind si indrumand practicarea rugaciunii lui Iisus dupa traditia staretilor rusi, care la randul lor o preluasera de la monahii athoniti, in duhul Sfintilor Părinţi. In 1948 grupul s-a dizolvat odata cu arestarea unor membri , iar existenta lui a continuat ilegal prin intalniri ce au avut loc la domiciliul lui Alexandru Mironescu. Cum a declarat in 1958, Voiculescu, fiind bolnav, a luat parte doar la doua-trei intruniri, unde s-au citit cateva din poeziile lui religioase si unde s-a luat in discutie politica vremii.Voiculescu mai frecventeaza mai ales intre anii 1955-1958 si un al doilea grup de intelectuali, mai putin atrasi de dimensiunea mistică a vietii religioase, dar interesati de cultura. Acestia se intalneau la pictorita Maria Brateş-Pillat, apoi in fiecare marti in casa lui Barbu Slătineanu, colonel pensionar şi specialist în ceramica artistică. Aici Voiculescu şi-a citit o mare parte din povestiri. El s-a simţit condamnat să primească semnele transcendentului prin cultură, să cunoască viaţa spirituală prin cărţi, chiar prin propriile cărţi, prin literatura pe care a creat-o, afirmand „Sunt profund nemulţumit de neputinţele mele duhovniceşti cu care vin din adâncurile formaţiei mele”.

  18. ortodox said,

    25 Iunie 2012 la 10:07 am

    Foarte interesante datele despre Vasile Voiculescu.
    Eu însă m-am referit la Vasile Lovinescu. Despre V. Lovinescu am spus acele lucruri, în contextul discuţiei despre sufism. Ele au fost făcute cunoscute după 1989 de membrii grupului de studii tradiţionale înfiinţat şi condus de V. Lovinescu, în special de dl. Florin Mihăescu, care a condus acest grup după moartea lui V. Lovinescu. Acum sunt lucruri destul de cunoscute pt. că s-a scris mult despre Vasile Lovinescu.
    Aş vrea să mai spun că Florin Mihăescu este un creştin-ortodox practicant, că a scris câteva cărţi legat de simbolismul creştin, că este poate cel mai bun cunoscător al operei lui Rene Guenon, dar mai ales că s-a aflat în strânse legături cu părintele Sofian Boghiu (isihast, membru al Rugului Aprins). Iată cum în cazul său sunt cumva strâns legate ezoterismul creştin şi islamic (cel islamic prin V. Lovinescu şi R. Guenon). Chiar dacă cele două tradiţii se resping reciproc pe terenul exoterismului, al religiei propriu-zise, pot exista însă legături în domeniul ezoteric (iniţiatic). Se spune că au şi existat în evul mediu, înainte de sec. 14, dar e o altă discuţie.
    În fine, legat de Vasile Voiculescu ar fi interesant de ştiut dacă a primit personal de la călugărul isihast rus acea „binecuvântare” isihastă a rugăciunii neîncetate, despre care vorbeşte părintele Sofian Boghiu. Poate „neputinţele duhovniceşti” despre care vorbeşte se referă la „lucrarea iniţiatică”, pur interioară, care ar trebui să urmeze „binecuvântării”. Studiul, cât de profund, pe baza cărţilor de spiritualitate nu ar putea să înlocuiască această „lucrare”.

  19. un simplu ortodox said,

    25 Iunie 2012 la 5:30 pm

    Am crezut ca v-ati referit la Voiculescu, imi fac mea culpa. Neputinta duhovniceasca se refera la tentatiile lumesti, la oscilatiile launtrice, la opozitia dintre mandria unui creator si smerenia unui isihast.

    Pentru Voiculescu a-l parasi pe Dumnezeu prin pacate ale mintii si ale inimii, odata ce initierea mistica a fost realizata, inseamna „adulter”.

    „Domnul să vă apere de toate ispitirile şi căderile spiritului, mai amare ca ale trupului, îndeosebi de orgoliul minţii, setea de putere intelectuală asupra semenilor, deşertăciunea înnoirilor şi curvia cu ideile. Le înşir gândindu-mă la mine şi la mica mea experienţă de viaţă”. (fragment din scrisoarea adresata lui Andrei Scrima 1957)

  20. damaris1988 said,

    9 Septembrie 2012 la 1:27 pm

    Buna am citit despre sufims si sunt interesanta sa stiu ai multe,mi-a placut foarte mult abordarea ta ”ortodox”,cum as putea lua legatura cu tine pentru mai multe informati?

  21. MIMA said,

    25 Februarie 2013 la 1:30 am

    BUNĂ : VĂ ROG CA SĂ MĂ AJUTAŢI SĂ ÎNŢELEG MAI BINE DESPRE ,,SUFISMO EGIPTAN ,,,. PENTRU CĂ AM CUNUSCUT UN PREIETEN DIN EGIPT CARE PRACTICĂ SFISMO,,,Mod de a omului de Dumnezeu
    prin experiență individuală,, ,,,AS DORI SĂ STIU MAI MULTE DESPRE CE ESTE VORBA PE UN UN SINGUR MODIV :: CUM AM ZIS CE DĂ DUMNEZEU TREBUIE SĂ PRIMEȘTI SA SUPĂRAT ,,,,RĂSPUNSUL A LUI A FOST IO PRACTEC ,,,,SUFLISMU…………. MULȚUMESC CEI CE RĂSPUND SĂ POT ÎNȚELEGE ..MAI BINE ,,,

    • Khadijah said,

      16 Martie 2013 la 4:38 pm

      Buna ziua ! NU va pot spune mai mult decat am scris in articol ! De asemenea cititi si comentariile de mai sus pentru ca cititorii au scris foarte multe informatii folositoare ! O zi buna !

  22. stefancelmare said,

    17 Martie 2013 la 9:11 am

    Damaris, îmi pare rău, dar abia acum am citit comentariul tău. Adresa mea de mail este malciudenis@yahoo.com

  23. Ichim Biserica Ioana said,

    12 Mai 2013 la 3:09 pm

    Eu stiam ca cerceafurile cu gaura erau folosite de barbati atunci cand aceasta mai era in perioada de necuratie sau au avut un mort in casa pentu: a nu se necurati si el si pt. ca comunitatea sa nu afle si sa fil alungata din cetate pana la curatire.

  24. Bandi Adelin said,

    30 Iunie 2013 la 1:51 pm

    Ce parere aveti de acel articol ? http://www.vopus.org/ro/content/view/287/58/ E cat de cat obiectiv?

    • ortodox said,

      21 Iulie 2013 la 1:09 am

      Citatele din autori sufiţi sunt remarcabile, însă comentariile autorului articolului nu au legătură cu doctrina sufită, sunt părerile unui simplu ignorant, nu ar trebui luate în considerare. Mai ales comentariul legat de „transmigraţie”….e sub orice critică. În concluzie, e un articol de ocolit, obligatoriu. Despre sufism există câteva cărţi excepţionale, traduse în română, scrie de autori sufiţi din secolul trecut. În primul rând Frithjof Schuon. Toate cărţile lui sunt o aplicaţie a celei mai pure doctrine sufite. Găsim explicaţii despre sufism în „Să înţelegem Islamul”, „Despre unitatea transcendentă a religiilor”, „Ochiul inimii”. Apoi la Titus Burckhardt, care are o carte dedicat sufismului,”Doctrinele esoterice ale islamului”, dar şi „Islamul. Introducere în doctrinele esoterice”. Referiri valoroase la sufism, dar în legătură cu opera lui Rene Guenon (maestru sufi), găsim în cartea „Omul universal”, de Mihail Vâlsan, el însuşi un maestru sufi de cea mai mare importanţă. În toate acestea găsim cu certitudine adevărul despre sufism, dar ele nu sunt deloc lecturi uşoare, ca orice expunere a unei doctrine pur spirituale, metafizice.

  25. ortodox said,

    29 Iulie 2013 la 12:07 am

    Da, este una dintre cărţi. Nu e o carte anume despre sufism, dar autorul este un maestru sufi din timpurile noastre de cea mai înaltă clasă, cu un rol important în sufismul din Occident, pe linia Şeicului Ahmad al-’Alâwî (1869-1934), din Mostaghanem, Algeria, tariqah Alawiyya. În această carte în special în capitolul 4, „Calea”, atinge mai direct problema sufismului.
    O carte care tratează despre sufism în mod particular şi sub cele mai importante aspecte este „Doctrinele esoterice ale Islamului”, de Titus Burckhardt. E o carte de bază în problema asta. Nu ar trebui ignorată de cei interesaţi.

  26. ortodox said,

    31 Iulie 2013 la 7:09 pm

    Cu plăcere!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: